5 principii în Logo Design

by | iul. 5, 2022

În afaceri, similar ca în cazul unei întâlniri – încerci să atragi oamenii potriviți și să îi faci să se “îndrăgostească” de brand-ul tău. Vrei să îi ademenești  suficient de mult încât să te aleagă pe tine și să îți rămână alături pentru mult timp. Logo-ul nu este altceva decât “poza de profil”, care îi va face pe vizitatori să te remarce sau să își vadă mai departe de drumul lor.
Spus în felul acesta, cu siguranță că îți dorești să arăți cât mai bine, nu-i așa?
Pe înțelesul tuturor, logo-ul este un design unic sau un simbol care reprezintă imaginea distinctivă a unui business. Scopul final este să atragă atenția și să transmită cât mai mult despre afacerea respectivă.
Nu de puține ori, identitatea vizuală  este neglijată de către administratorii unei afaceri, pentru că aceștia nu înțeleg importanța majoră și impactul pe care îl poate genera un logo bine construit. Felul în care potențialii clienți vor percepe un brand și prima impresie pe care și-o vor forma depind, în primul rând, de calitatea și de execuția logo-ului.
Logo-ul va apărea pe toate materialele de prezentare, produsele vândute, pe cărțile de vizită și website, așa că vrei să conteze!
Există o mulțime de aplicații care pot genera un logo în baza unor preferințe, însă colaborarea cu o agenție aduce o valoare adăugată. Vei putea discuta cu un designer ce va ține cont de ceea ce îți dorești pentru afacerea ta. Împreună, veți putea construi imaginea ce va face diferența între un brand oarecare și unul de succes!

Care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgi pentru a-ți construi o imagine care să atragă atenția audienței pe care tu o targetezi?

Ca să ai un logo puternic, respectă următoarele indicații:

1. Comunică identitatea brandului

Vrei ca logo-ul creat să comunice personalitatea afacerii tale? Pentru a face acest lucru este necesar să înțelegi care sunt lucrurile ce îți definesc și individualizează afacerea.
Iată câteva întrebări care te vor ajuta să-ți definești afacerea:
⦁ De ce ai început această afacere?
⦁ Care sunt convingerile și valorile ce sunt importante pentru compania ta?
⦁ Ce faci mai bine decât oricine altcineva?
⦁ Ce te face special?
⦁ Dacă a-i descrie brandul tău în 3 cuvinte, care ar fi acestea?

2. Orientează-te către un logo simplu

Un logo bun inspiră atât vizual cât și emoțional, însă nu trebuie să fie extrem de complex pentru a face asta. De cele mai multe ori, un design este înțeles de audiență prin simplitate.

3. Memorabilitate înainte de toate

Este important ca logo-ul să fie ușor de reținut și recunoscut ulterior de cei care intră în contact cu afacerea ta. Nu vrei ca acesta să fie confundat cu logo-ul unei alte companii, prea complicat pentru audiență sau ambiguu.

4. Evidențiază scopul afacerii tale

Logo-ul  trebuie să servească scopului afacerii și să fie potrivit cu audiența căreia i se adresează. De exemplu, un magazin de jucării va avea un logo colorat și jucăuș, lucru care nu se va aplica în cazul unei firme de avocatură.

5. Versatilitatea este esențială

Unui logo nu trebuie să-i lipsească versatilitatea, adică să poată fi folosit într-o varietate de dimensiuni și culori. De exemplu, el trebuie să arate bine atât pe un pix promoțional, cât și pe o mașină de dimensiuni mari.
Sunt multe aspecte implicate în procesul de creație al identității vizuale, care te vor ghida să rămâi pe drumul cel bun. În articolele viitoare, îți vom povesti despre tipurile principale de logo-uri sau cum știi că ai nevoie de o imagine nouă.

Nu știi de unde să începi în construirea unui brand puternic?

Te putem ajuta să te exprimi printr-un logo creativ!

Hai să discutăm! 

Vezi câteva dintre logo-urile create de ISIDORS:

logo isidors

Și dacă tot am discutat despre logo-uri, îți lăsăm câteva exemple considerate ca fiind reușite, conform articolului din  https://penji.co/award-winning-logos/

Întrebări frecvente despre crearea unui logo

1) Ce este un logo și de ce este important pentru o afacere?

Un logo este un simbol grafic sau un design unic care reprezintă identitatea vizuală a unui brand. Acesta ajută la recunoașterea companiei și contribuie la crearea unei prime impresii puternice în rândul potențialilor clienți.

2) De ce este importantă simplitatea în designul unui logo?

Un logo simplu este mai ușor de recunoscut și de reținut. Simplitatea permite utilizarea eficientă a logo-ului pe diferite platforme și dimensiuni, de la website-uri până la materiale promoționale.

3) Cum influențează logo-ul percepția brandului?

Logo-ul este adesea primul element vizual cu care interacționează un client. Un design profesionist poate transmite încredere, profesionalism și valori clare ale brandului.

4) De ce este recomandată colaborarea cu o agenție pentru crearea logo-ului?

O agenție de design sau marketing are experiență în branding și poate crea un logo care reflectă identitatea companiei, publicul țintă și valorile brandului, oferind astfel o imagine coerentă și profesională.

5) Ce înseamnă versatilitatea unui logo?

Versatilitatea unui logo înseamnă că acesta poate fi utilizat eficient pe diferite materiale și dimensiuni, precum website-uri, cărți de vizită, bannere, produse promoționale sau rețele sociale.

6) Cât de des ar trebui actualizat un logo?

De regulă, companiile își reevaluează identitatea vizuală la fiecare câțiva ani sau atunci când brandul evoluează, își schimbă direcția strategică sau dorește să se alinieze la tendințele actuale de design.

7) Cum îți dai seama că logo-ul tău are nevoie de îmbunătățiri?

Dacă logo-ul pare învechit, nu mai reflectă valorile brandului sau este dificil de recunoscut pe diferite platforme, este posibil să fie momentul pentru o actualizare sau un redesign.

8) Ce elemente trebuie luate în considerare atunci când creezi un logo?

Este important să iei în calcul identitatea brandului, publicul țintă, culorile, fonturile și mesajul pe care dorești să îl transmiți prin design.